Echipa se intoarce miercuri.

Claudia, Roxana si Vadim aterizeaza la Otopeni miercuri la ora 14:15.

Toti prietenii sunt asteptati sa la faca o primire calduroasa.

Scribul

Azi ne-am batut cu soarta si am castigat!
Dupa indelungate negocieri si calcule aritmetice simple, dar multe, receptionera Faith a cedat stoicismului romanesc si ne-a returnat cei 44 usd pe care-i meritam.
Desi timp de 33 de minute a parut ca nu are nici un gand sa cedeze, in minutul 34 soarta a invatat matematica.
Pe scurt, azi Romania a aratat ca, asa cum viata bate filmul, aritmetica bate Soarta (Faith)!

Am primit la redactie un filmulet in care niste tineri din Romania incearca sa ne spuna noua, cum ca visele se implinesc si ca viata e frumoasa…

Cei trei pusti, care habar nu au ce este greul si se dau mari ca au fost pe cel mai inalt varf din Africa, Kilimanjaro,  ne fac in ciuda cu noua lor zi de luni. Dupa ce ca sunt enervant de simpatici, ne mai si arata ce viata de huzur au. Probabil ca au parinti milionari sau au castigat la loto. Ceva putred e la mijloc.
In opinia noastra, toate proiectele si mesajele, asa- zis motivationale, de genul “Indrazneste! Implineste-ti visele!”, ar trebui interzise. Sunt periculoase si dau idei.

De asemenea, ii rugam pe toti oamenii de buna credinta de pe Facebook, sa nu mai incurajeze asemenea practici,  cu like-uri, share-uri, inimioare si alte prostioare.

Ii asteptam acasa pentru investigatii si explicatii.

5.00h alarma suna.
5.30h afara ploua marunt.
6.00h ne ridicam cu greu din pat (dupa drumul de 9 ore de ieri…) si plecam incet spre plaja, pentru ca ne dorim sa vedem rasaritul.
6,05h oceanul Indian! culori ireale, palmieri, localnici care-si expun marfurile la vanzare, apa bleu-verzuie, cladiri albe batute de valuri si ploi, nisipul ca faina!
7,30 mic dejun african pe terasa hotelului Kahama, intre piscina si cocotieri. salata de fructe, unt sarat, omleta cu legume, gogosi, miere, cartofi dulci si cafea cu lapte. o noua zi de luni, un inceput fenomenal de saptamana!

Va salutam din Mombasa!

Dupa un safari cu un autocar hand-made, adica un drum de 9 ore care nu a vazut vreodata asfalt, dar avea antilope pe dreapta, elefanti pe stanga si manele africane, am urcat in taxi-scuter din centrul Mombasei si am facut cateva poze in drum spre hotel la maghernite, mizerie, saracie, dar sila luxoase barci acostate…
Mombasa anilor de aur de la inceputul secolului trecut a disparut si a lasat loc “libertatii” unui popor sarac, ignorant, pe alocuri salbatic. Deliberat tinut astfel sub control de proprietarii barcilor …
O lume a contrastelor, parca prea mari..
Premiul dupa o zi atat de lunga a fost pe masura: Kahama Hotel, o oaza exotica de liniste, lux in camere si cocotieri in fata ferestrei. …
Incercam sa dam jos praful din par, gat, ochi, nas, iar in seara asta sa ne bucuram impreuna de propria companie, pe care am ajuns sa o indragim tare mult in ultima vreme!
Ps. Se cunoaste ca sunt multi englezi in hotel, numai ei se pot bucura “in halul asta” la un meci de fotbal!, ne decodeaza Vadim. Suntem pe terasa hotelului, la un meci Manchester United – Chelsea, proiectat pe un ecran imens, la o bere autentica Tusker, sub briza Oceanului Indian…

“Cei doi frati patati” si “Jean- elefantul roz”

Draga tot poporu’,
Daca sunteti stresati ca nu va gasiti visul (dupa cum am vazut pe blog , hmmm “Roxana – oferta turistica”) , stati “pole pole” si repetati dupa noi: Hakuna Matata!
Mancati un mango tanzanian si-un avocado ca untul, beti o bere Kili si iesiti la un suc cu un necunoscut din alta cultura; si, daca tot nu va gasiti visul, targuiti-va!!
Iar atunci cand va izbeste inspiratia, pune-ti mana si scrieti-va o data visul pe site-ul pe care tocmai il cititi!!

Karibu sana!
Cei trei magi de la Rasaritul (mai negru)

pole pole – incet
Hakuna Matata – nici o problema
Karibu sana – bine ati venit
kwaheri-la revedere

Astazi am facut “piata”.
Victor, ghidul secund, a venit cu noi, ca sa ne tinem tare in targuieli.
Preturile nu sunt nicaieri afisate, fiecare vanzator are un curs al sau de schimb, insa dolarul cash e irezistibil, orice suma ar fi.
Salariul mediu este aproximativ 200 usd, un pachet de chipsuri ordinare e 2 usd, un caiet 2 usd, o masa simpla la o terasa aproximativ 5-7 usd/ persoana.
Viata este foarte scumpa si foarte grea, mai ales pentru tinerii care au energie, idei bune si suflet curat. Jungla te trage tare tare la fund. Asa e Victor, cu care desigur Vadim , dar si noi – am legat o prietenie ca in tabara de scoala generala. Speram ca prin programe PTP si prin asociatia Shareyes sa il ajutam sa razbeasca.
Acum cateva minute ne-am luat ramas bun de la el, care ne-a daruit fiecaruia bratara africana speciala, pe care ne-o doream atat de mult, dar pe care nu o gasisem peste zi…
Am luat de toate pentru toti! Sunt scumpe, dar vin tocmai din Africa si au meritat toata osteneala. Fiecaruia, cadoul ii spune o poveste!
Maine – traseul nostru pe Atlasul Africii continua spre MOMBASA!!

Muntele s-a terminat si ma simt fara scop. Ca un om intre doua joburi.
Tantarii cu malarie care imi zumzaie noaptea pe la ureche si nu ma lasa sa ma odihnesc,ceea ce nu ma ajuta sa-mi revin din starea asta de oboseala cronica.
Fericirea realizarii unui vis ma tine in forma, dar parca tot ea nu ma lasa sa incep sa urmaresc altul, ca o sotie geloasa ce nu vrea sa fie parasita.
 Sunt istovit intre doua vise… Dar si intre doua femei extraordinare – Roxana si Claudia, sau doi “frati patati”, cum le spunem noi, care in orice moment de cumpana ma sprijina si imi dau curaj si energie. Oricat de greu ar fi, nu as vrea sa fiu nicaieri altundeva acum, decat acasa langa familia si prietenii mei, de care mi se face din ce in ce mai dor!
Vadim

Ieri am iesit din Parcul Kilimajaro.
Inapoi in Moshi, am mancat prost, am dormit prost, platim mai mult decat face peste tot si azi ne plimbam prin orasul aglomerat, unde la fiecare colt ne pandeste o hiena ahtiata dupa bani.E frumos in Africa.
Maine sper sa fim mai veseli….
Claudia

Eu inca sunt “in dragoste” cu Africa.
Ne bazaie si ne pisca tantari, de multe trairi si ganduri uneori nici somnul nu poate sa ne mai prinda, zgomotul strazii este supra-receptionat de oboseala din noi, probabil, targuiala cu fiecare tanzanian la orice…respiratie este istovitoare, dar toate fac parte din continentul asta indepartat din atatea puncte de vedere si isi au rolul si rostul lor in aventura noastra arficana autentica
Roxana

Viata in Tanzania este pe slow-motion fata de orice tara europeana. Internetul, daca va puteti imagina, este inca si mai slow. Ne-am alocat ziua de azi pentru trimis mesaje si fotografii si pentru o “mare cantitate” de targuiala pentru “o mica cantitate” de suveniruri.

Cand in gandurile voastre un vis isi face aparitia, PRIMITI-L!
Ca pe un oaspete dintre cei mai vaza.
Nu-l gazduiti intr-o casa “alaturi”, unde Il veti uita sau se va prafui, ci faceti-i loc cu voi la masa, povestiti despre el cu familia voastra si cu prietenii vostri, luati-l la serviciu cu voi, daruiti-i timpul si spatiul vietii voastre.
Caci daca stati langa vis, viata voastra va fi sigur mai frumoasa, si daca lasati visul sa stea langa voi, Il aduceti in cel mai apropiat loc de implinire!
Echipa de vis -Roxana,Claudia si Vadim-

12►

Ieri la ora 12:30 eram pe acoperisul africii!
Am urcat incet pentru ca mi-a fost rau, insa a meritat tot efortul!
Bucuria ascensiunii a fost si mai mare in special pentru ca am urcat cu doi oameni care nu si-ar fi dorit nici o clipa sa fie in alta parte.
Sunt fericita si implinita!
Asante sana Kilimanjaro!
Asante sana Roxa si Vadim!
Asante sana Kilimanjaro!
Claudia

Visele sunt lucruri marete.
Ieri, un pusti visator de 21 de ani a urcat pana la 5895 m, doar cu 0.5 litri de apa, jumatate de baton de ciocolata, dupa ce o coechipiera se intorsese, iar cealalta se chinuia cu ultima farama de energie sa continuie.
Cand au infipt steagul nu a fost vorba de oboseala, foame sau durere . A fost vorba de un vis si de o viata care s-a schimbat.
Pentru ca visul pustiului a fost sa schimbe lumea, si nu a reusit.
Dar a realizat 2 lucruri.
Primul, ca si cel mai nebunatic vis poate deveni realitate daca incerci.
Si al doilea, ca nu a dat gres, ci ca abia a inceput, schimbandu-se intai pe el, dintr-un om pentru care visele de azi ajungeau sub presul de maine, in cineva care a realizat ca visele noastre sunt ceea ce ne definesc. Pentru ca in final visele noastre sunt marete doar pentru ca noi suntem mareti!
Asa ca “Indrazneste! Fii cine vrei sa fii!
Vadim

Se spune ca vii catre un astfel de munte cu un gand, insa muntele are un mesaj secret pentru tine, pe care ti-l dezvaluie in ultimul moment.
Mie, care am o vointa periculoasa uneori pentru mine insami, Kilimanjaro mi-a aratat diferenta dintre ambitie si vis, ca amandoua sunt minunate, dar fiecareia trebuie sa ii dai locul si timpul sau!
Ii multumesc lui Dumnezeu cu umilinta ca mi-a dat puterea sa recunosc momentul implinirii si raman in el, altfel acel moment nu s-ar mai fi intors niciodata!
Asante sana Kili!!!
Roxana

Vorbele “scribului” sunt prea sarace… asa ca mai bine ii ascultati chiar pe ei:

Impinirea Viselor – prin telefon Claudia, Vadim si Roxana- click to play audio

La ora 20:30 dupa un efort de 18 ore si jumatate Claudia si Vadim au ajuns in Horombo Camp, 3720 m.
Au ajuns in varf la Uhuru Peak -5895 m- la ora 12:30.
Amandoi sunt bine si victoriosi.

Prietenii nostrii au fost in varful Africii!!
Multumim Vadim!! Multumim Claudia!! Multumim Roxana!! Prin voi visele multora dintre noi s-au implinit.

Acum putem deschide sampania !! Si sa ne reamintim versurile:

“You’re ready?
Let’s Go!
For those of you
Who want to know
What we’re all about
Is’t like this
This is ten percent luck
Twenty percent skill
Fifteen percent concentrated power of will
Five percent pleasure
Fifty percent pain
And a hundred percent reason to remember the name”

Fort Minor – Remember the name

Roxana impinirea visului- prin telefon – click to play audio

Azi dimineata la ora 6:00 visul meu de a vedea cel mai frumos rasarit de soare african s-a implinit!
Intr-un mod subtil si de netagaduit.

La 5000 m, la Wiliams Point, dupa 24 de ore de urcare, rau de inaltime si nedormit, am zarit la orizont prima raza de lunina.
Si mi-am adus aminte ca pentru asta venisem!

Au incercat de mai multe ori baietii sa ma “puna pe drum la loc”, insa eu stiam ca asta nu mai e drumul meu, e drumul lor, sa ca fiecare pas al meu ar insemna de aici incolo doar ambitie, risc,  lupta, mandrie si bifa.

Visele!…Nu sunt facute din nimic din toate astea! Simteam ca a continua drumul e ceea ce vor ALTII sa fac, ca e o hotarare complet straina de mine. Visul meu se implinea sub ochii mei si ma implinea intr-un mod in care numai hotararea de a ma opri putea sa o faca.

M-am oprit in leaganul Africii, scobit intre muntele Kilimanjaro si muntele Mawensi, sa vad cum in fata, din plapuma de nori iesea soarele, iar in spate, luna aproape plina si mare lumina drumul montainearzilor spre Gillmans Point.

Se intalnisera sorii, iar cerul era violet!

Am plans, am multumit si am strigat din toata puterea inimii mele spre tarii, dorintele prietenilor care mi le incredintasera la plecare pe biletele mai mici sau mai mari.

Ghidul Mosses se bucura din suflet langa mine, cu ochi calzi si un zambet de fildes cat Africa: ne-am strans in brate si ne-am asigurat ca nu ne vom uita niciodata!

Claudia si Vadim continua urcusul….

Ora 16: Jimmy bucatarul are zvonuri prin borteri ca Claudia si Vadim au urcat pe varf. “Baiatul e tare obosit” si vor ajunge in tabara in jur de 5 – 6.

In fiecare dimineata porterii se aduna si canta pentru incurajarea lor si a turistilor:

-Mesajul a sosit de abia in diminetata asta la ora 9:34-

Cea mai grea incercare de pana acum: am ajuns la Kibo Base Camp, 4700 m. Altitudinea isi spune cuvantul. Toata lumea din tabara acuza dureri de cap mai puternice sau mai slabe, greata, ameteala. Noi am trecut prin simptome, acum suntem bine. Noaptea e instelata si calda.
Am mancat, ne pregatim echipamentele de ascensiune si ne culcam. Avem nevoie de somn. La ora 3:00, cu Dumnezeu inainte, pornim spre varf. Fiecare dintre noi vom avea cate un insotitor. Ne auzim maine dimineata.

In dimineata asta Claudia, Roxana si Vadim au plecat de la Horombo hut (3720m) catre Kibo hut (4700m).

Au avut de parcurs aproximativ 15 km prin desertul alpin.Din nefericire nu am mai primit nici o veste de la ei, probabil din cauza ca nici unul din telefoanele echipei nu mai are semnal.

Urcusul de ieri mergand bine si datorita bugetului redus au renuntat la o zi de aclimatizare la altitudinea de 4000 de metri. Aceasta zi de aclimatizare ar fi constat in urcusul de la Horombo hut catre Mawezi Hut , trecand pe langa Zebra Rocks (aproximativ 3 ore de urcus si 1,5 ore coborare)

Kibo este ultimul refugiu inainte de asaltul final catre varful Uhuru Peak (5895m)

In noapte asta echipa se va trezi in jurul orei 12 si dupa un ceai fierbinte si cativa biscuiti vor porni in noapte catre mult visatul varf al muntelui Kilimanjaro, Uuhuru Peak 5895 m), cel mai inalt punct al Africii!!

Prima sectiune a traseului este pe o portiune stancoasa, pana la Hans Meyer Cave (5150m). Dupa o scurta odihna poteca porneste in zig-zag catre Gillman Point (5 681m), situat pe buza craterului. Aceasta portiune este foarte abrupta, cu mult grohotis si zapada sfaramata , fiind considerata portiunea cea mai solicitanta a traseului, atat fizic cat si mental. Din acest punct pana in varf se merge pe marginea craterului. In mod normal de la Gillman Point se intalneste ninsoare pe tot drumul pana in varf.

Aceasta etapa, inclusiv coborarea pana la Horombo Hut, este cea mai lunga, durand in jur de 14 ore, dupa o noapte in care se dorm cel mult 3 ore.

SA LA TINEM PUMNII, in aceasta noapte si maine!!!